marți, 24 august 2010

Ministru francez: Nu avem de primit lecţii în ceea ce priveşte politica de expulzare a rromilor

Ministrul francez al imigraţiei, Eric Besson, a declarat ieri, la Washington, că Franţa nu are de primit lecţii în privinţa deciziei de a expulza rromii.

"Franţa este ţara europeană cea mai respectuoasă în materie de drepturile străinilor şi mai ales ale străinilor aflaţi în situaţie ilegală, sau - ca să fim mai modeşti - una dintre ţările cele mai respectuoase, prin urmare nu avem de primit lecţii", a afirmat ministrul, intervievat la postul de televiziune France 2, la Washington. Reacţia ministrului a venit ca urmare a criticilor primite de Franţa după decizia lui Sarkozy de a "lua măsuri de securitate" prin expulzarea rrromilor.

Besson a precizat că Franţa a acordat anul trecut 170.000 de permise de şedere pe termen lung. "Am devenit a doua ţară din lume, după Statele Unite, în ceea ce priveşte azilul, am depăşit Canada. Deci, Franţa aduce o contribuţie semnificativă la reducerea sărăciei mondiale", a adăugatel.

După o întrevedere cu secretarul american pentru securitate internă, Janet Napolitano, ministrul francez alimigraţiei a mai anunţat că 86 de rromi au părăsit teritoriul Franţei ieri.

"Astăzi (ieri - n.r.) 86 de persoane au părăsit Franţa în baza aşa-numitei repatrieri voluntare, 61 au plecat din Lyon cu un zbor special închiriat de Biroul
francez pentru imigraţie şi integrare, iar 10 plus
15 (persoane au plecat - n.r.) cu două avioane diferite, de la Roissy, la bordul unor curse comerciale", a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu